Deleția – ce este această tulburare genetică? Cele mai frecvente simptome și diagnosticul

Delețiile cromozomiale sunt aberații care înseamnă pierderea unui segment de ADN. Cum apare acest tip de anomalie și cum poate fi depistată? Răspunsurile la aceste întrebări, printre altele, se găsesc în articolul nostru.

Informații esențiale

• Deleția este pierderea unui fragment de cromozom, care poate influența sănătatea și dezvoltarea individului.
• Absența unui fragment cromozomial se poate manifesta evident, dar nu neapărat – uneori simptomele sunt ascunse.
• Pentru a evalua riscul apariției unei deleții, merită efectuate investigații genetice.

Deleția – ce trebuie să știi despre această tulburare?

Deleția este un termen folosit în genetică pentru a descrie pierderea unui fragment de cromozom împreună cu o parte din ADN. Este una dintre aberațiile care pot influența dezvoltarea și sănătatea individului. Este important de înțeles că delețiile cromozomiale pot apărea atât la nivel micro, cât și macro. În continuarea articolului vom discuta ambele situații.

Cum se produce deleția?

Fiecare celulă a corpului uman are 46 de cromozomi, grupați în 23 de perechi. La rândul său, cromozomul este format din acid dezoxiribonucleic (molecula dublu-catenară de ADN) și din proteine. Aici, sub formă de gene, sunt codificate informațiile despre om. De obicei, fiecare cromozom are un loc bine stabilit. Însă atunci când apare o anomalie în structura sa – lipsa unui fragment – vorbim tocmai despre o deleție.

Se pot deosebi două tipuri de bază de deleție:

• terminală, când cauza este pierderea capătului cromozomului;
• interstițială, când lipsa privește partea de mijloc a cromozomului.

Localizarea deleției

Cauza directă a apariției deleției este ruperea cromozomului. În urma acesteia se pierde o parte din materialul genetic. Trebuie menționat că acest lucru se poate întâmpla pe orice cromozom, dar există segmente deosebit de vulnerabile. Pentru a stabili corect localizarea lipsei, este nevoie:

• să se indice numărul corespunzător al cromozomului;
• să se precizeze despre ce braț al cromozomului este vorba – vorbim despre deleția brațului scurt (p) sau a brațului lung (q) al cromozomului;
• să se indice numărul regiunii și al benzii care lipsesc.

Deleție și microdeleție – care este diferența?

După cum am menționat mai devreme, deleția este termenul care descrie pierderea unui fragment semnificativ de cromozom, care poate cuprinde multe gene. În cazul microdeleției se pierde o parte mult mai mică a cromozomului. Lipsa este sub 5 milioane de perechi de baze (Mpb). Microdelețiile sunt și mai greu de depistat prin analizele citogenetice standard ale cariotipului. Au însă un impact la fel de mare asupra sănătății și dezvoltării fătului, provocând diverse sindroame genetice și boli.

Așadar, atât în cazul deleției, cât și al microdeleției vorbim despre lipsuri la nivelul cromozomului. Ele diferă însă ca dimensiune.

Când putem vorbi despre un sindrom de deleție?

Vorbim despre un sindrom de deleție atunci când observăm un ansamblu de simptome și de anomalii structurale caracteristice, rezultate din pierderea unui anumit fragment de cromozom. Un astfel de fenomen este cauza unor nereguli în dezvoltare. El poate afecta atât aspectele fizice, cât și pe cele intelectuale ale sănătății persoanei afectate. Totul depinde de cât de mare este segmentul pierdut și de ce gene au fost afectate.

Uneori, sindromul de deleție este diagnosticat încă din timpul investigațiilor prenatale, ceea ce permite identificarea timpurie a potențialelor provocări legate de afecțiune. Este important ca aceste sindroame să fie recunoscute rapid, pentru a permite un tratament și un sprijin eficiente.

O aberație cromozomială înseamnă întotdeauna dizabilitate?

Multe persoane se întreabă dacă apariția unei deleții sau microdeleții înseamnă întotdeauna o dizabilitate fizică ori intelectuală. Răspundem: nu întotdeauna. Este important de reținut că amploarea și efectele deleției pot fi foarte diferite. În unele cazuri, delețiile cromozomiale pot să nu provoace niciun simptom vizibil – mai ales atunci când privesc fragmente de ADN necodificatoare sau gene fără un impact semnificativ asupra dezvoltării și funcționării organismului.

Însă în multe alte cazuri, delețiile pot fi cauza unor tulburări și dizabilități diverse, atât fizice, cât și intelectuale. De exemplu, pierderea unui fragment de cromozom poate duce la malformații grave ale organelor (printre altele, malformații cardiace sau despicătură palatină), la tulburări de auz și de văz ori la dizabilitate intelectuală. Acest lucru se întâmplă atunci când se pierde așa-numita regiune critică – cea mai mică parte a cromozomului care produce un anumit efect clinic și un risc de apariție a unor simptome determinate.

Simptomele deleției

Nu se pot stabili simptome generale ale deleției, deoarece acestea sunt caracteristice fiecărui sindrom de deleție în parte. Pot fi probleme de dezvoltare intelectuală, malformații congenitale sau tulburări de auz și de văz. Unele persoane pot prezenta trăsături fizice caracteristice, de exemplu anomalii în structura organelor. În plus, în funcție de caz, pot apărea și alte simptome, precum hipotonia sau problemele circulatorii.

Simptomele deleției, pe exemplul unor boli genetice

• sindromul de deleție 22q11.2, cunoscut și ca sindromul DiGeorge, se caracterizează printr-un spectru larg de simptome, care pot varia ca intensitate. Apar frecvent malformații cardiace, anomalii în structura feței, precum și întârzieri în dezvoltarea vorbirii și a învățării – de exemplu, din cauza gândirii abstracte îngreunate, acești copii se descurcă mai greu la matematică;
• în cazul sindromului de deleție 1p36, nou-născuții au, printre altele, tonus muscular scăzut, un cap și o gură prea mici, ochi plasați jos. Copiii cu sindromul de deleție 1p36 pot avea malformații cardiace, despicătură palatină, tulburări de comportament sau anomalii ale sistemului nervos.

Tipurile de deleții cromozomiale sunt mult mai numeroase. Le vom analiza mai îndeaproape în paragrafele următoare.

Care sunt cauzele aberațiilor genetice?

Deleția poate avea cauze diverse, dar, așa cum am menționat, acestea sunt greu de indicat cu exactitate. Uneori este rezultatul unor mutații spontane sau al unor erori în timpul replicării ADN-ului. Pierderea unei părți din ADN se poate produce încă din timpul formării celulelor sexuale, dar și în timpul unirii acestora ori al primelor diviziuni celulare de după fecundare. În astfel de situații nu se poate face nimic pentru a preveni acest lucru.

În cazul trisomiilor sau al monosomiilor, adică al aberațiilor legate de numărul de cromozomi, un factor de risc este vârsta mamei. Vorbim, de exemplu, despre sindromul Down (trisomia 21) – probabilitatea de a naște un copil cu această afecțiune crește după vârsta de 35 de ani. În cazul deleției sau al microdeleției, apariția anomaliilor genetice legate de pierderea unui fragment de cromozom poate avea loc și la mame mai tinere. Chiar și la 18 ani!

Sindroamele de deleție – sunt ereditare?

Delețiile pot fi ereditare, dar aceasta nu este o regulă. Un astfel de risc apare mai ales atunci când cel puțin unul dintre părinți este purtător al unei translocații echilibrate. Este o anomalie cromozomială care nu dă simptome vizibile – așadar, este posibil să nu fie nici măcar diagnosticată. Un alt factor de risc este inversia, adică situația în care o parte a cromozomului se răsucește între două puncte de rupere.

Cele mai frecvente tipuri de deleții și microdeleții

Printre cele mai frecvente deleții și microdeleții se numără:

• deleția 22q11.2, adică sindromul DiGeorge;
• sindromul de deleție 1p36;
• sindromul Cri du Chat (așa-numitul sindrom al țipătului de pisică, provocat de pierderea unui fragment din brațul scurt al cromozomului 5);
• sindromul de deleție proximală 16p11.2;
• deleția 15q11.2 (sindromul Angelman);
• deleția 15q11-q13 (sindromul Prader-Willi);
• deleția 7q11.23 (sindromul Williams-Beuren);
• deleția 17p11.2 (sindromul Smith-Magenis);
• deleția 4p16.3 (sindromul Wolf-Hirschhorn);
• deleția 1q32-q41 (sindromul Van der Woude);
• deleția fragmentului terminal al brațului lung al cromozomului 11 (sindromul Jacobsen);
• sindromul de microdeleție 2q33.1 (dintre bolile rare);
• deleția cromozomului 7q;
• sindromul WAGR;
• deleția 11p11.2 (sindromul Potocki-Shaffer);
• sindromul de microdeleție 12q14;
• deleția 8q24.11-q24.13 (sindromul Langer-Giedion);
• sindromul de deleție 3q13.31;
• sindromul de deleție 7q11.23;
• sindromul de deleție 8p23.1;
• sindromul de deleție al cromozomului Xp11.3;
• sindromul de deleție al cromozomului 19q13.11;
• sindromul de deleție al cromozomului 18q;
• sindromul de deleție al cromozomului 17q23.1-q23.2;
• sindromul de deleție al cromozomului 17q21.31;
• sindromul de deleție al cromozomului 17p13.3;
• sindromul de deleție al cromozomului 15q25;
• sindromul de deleție al cromozomului 15q14;
• sindromul de deleție al cromozomului 10q26;
• sindromul de deleție al cromozomului 9p;
• sindromul de deleție al cromozomului 8q22.1;
• sindromul de deleție al cromozomului 8q12.1-q21.2;
• sindromul de deleție al cromozomului 6q11-q14;
• sindromul de deleție al cromozomului 4q21;
• sindromul de deleție al cromozomului 3q29;
• sindromul de deleție al cromozomului 1q41-q42;
• sindromul de deleție al cromozomului 16p13.3;
• sindromul de deleție al cromozomului 14q11.2;
• sindromul de deleție al cromozomului 10q22.3-q23.2;
• sindromul de deleție al cromozomului 16q22;
• sindromul de deleție al cromozomului 5q14.3;
• sindromul de deleție 2q31;
• sindromul de deleție al cromozomului 13q14;
• sindromul de deleție al cromozomului 6q24-q25;
• sindromul de deleție al cromozomului 6pter-p24;
• sindromul de deleție al cromozomului 16p11.2.

Diagnosticul – cum se recunoaște pierderea unui fragment de cromozom?

Diagnosticarea deleției este un proces complex, bazat pe o serie de tehnici care permit identificarea aberațiilor cromozomiale. Se sprijină în primul rând pe investigațiile prenatale, efectuate în timpul sarcinii. Acestea sunt:

• investigațiile de screening (precum ecografia și dublul ori triplul test de sânge);
• investigațiile genetice mai avansate, de tip NIPT – din această categorie face parte testul Lumipeek Elite Extended, o analiză extinsă care poate depista o serie de microdeleții; un rezultat cu risc scăzut reduce necesitatea unor investigații prenatale invazive. Fiind un test de screening, un rezultat cu risc crescut trebuie confirmat prin investigații diagnostice;
• investigațiile invazive (biopsia de vilozități coriale, cordocenteza, amniocenteza) – sunt propuse atunci când testele de mai sus indică un risc de apariție a unei deleții sau a unei boli genetice la făt. Se traversează peretele abdominal al gravidei, motiv pentru care procedura implică un mic risc de avort spontan.

Diagnosticul postnatal

Diagnosticarea deleției se face și după naștere. În cazul copiilor afectați, se pot propune următoarele investigații:

• FISH, adică hibridizarea fluorescentă in situ;
• analiza cariotipului;
• hibridizarea genomică comparativă pe microarray (array-CGH).

Înțelegerea tot mai bună a delețiilor deschide calea către noi posibilități în domeniul investigațiilor genetice și al medicinei personalizate. Acest lucru poate ajuta la dezvoltarea unor noi metode de diagnosticare și de tratare a bolilor genetice asociate deleției cromozomiale. În viitor, datorită investigațiilor genetice avansate, ar putea fi posibilă identificarea unui număr și mai mare de sindroame asociate deleției.